Iubiri...

Cred cu tarie ca exista iubiri condamnate pieirii de la bun inceput si iubiri ce dureaza o viata. Exista oameni care stiu din prima clipa in care se vor intalni ca isi vor petrece eternitatea impreuna.

Exista cupluri care stiu ca iubirea lor nu va functiona niciodata, dar se incapataneaza sa-si testeza incompatibilitatea dintr-un motiv sau altul. Pentru ca ea nu vrea sa recunoasca... pentru ca el nu vrea sa plece. Nu-si dau seama insa ca nu e decat o pierdere de timp si ca in cazul acesta singuratatea in doi e mai rea decat singuratatea in unu si ca poate, la urmatoarea cotitura a vietii, ii astepta sufletul pereche.

Si exista cei care se inseala amarnic si dureros crezand ca si-au intalnit sufletul pereche, si care, descopera mai tarziu crudul adevar din spatele unei investitii sentimentale menite esecului. Ar fi mult mai bine daca am iubi cu masura de fiecare data, daca am fi mai precauti in a ne avanta in marea de iubire... in bratele celuilalt. Asa poate ca nu ne-ar mai afecta atat de mult despartirea.

Cred ca fiecare despartire din viata mea a luat cu ea o parte din mine, din sperantele mele, din visurile mele. Insa e curios cat de mult suntem inzestrati cu acea putere de a ne regenera sufleteste si de a gasi resursele necesare spre a merge mai departe.

Dintotdeauna mi-a fost enorm de frica de singuratate. Singuratatea te face vulnerabil. E ca un demon meschin care ne acapareaza viata si care ne indeparteaza din calea fericirii. Ne duce pe carari batatorite de toti cei care au gresit inaintea noastra si ne departeaza de fericirea adevarata. Din singuratate inchidem ochii in fata incompatibilitatii, din singuratate ne plafonam in relatii in care nu ne iubim, cel mult ne imprietenim, sau ajungem sa ne uram unul pe celalalt, din singuratate uneori ne casatorim cu barbati care nu ne erau sortiti.

Imi amintesc destul de bine ca in urma cu cativa ani, cand ma numaram printre cei care cautau cu disperare o iubire, fie ea si mai micuta, o prietena mi-a spus ca nu voi intalni pe njimeni cata vreme sunt disperata sa-l gasesc. Pe atunci, ideea m-a speriat, insa mai tarziu, m-a linistit gandul ca e mai bine sa fiu ocolita decat sa gresesc iremediabil.

Iubirile condamnate vin, precum ispitele, tocmai atunci cand esti prea slab ca sa le mai poti refuza. Atunci cand cauti cu atat de mare ardoare o iubire pe care s-o cazezi in inima pustie. Si atunci, din singuratate si teama ne putem rata fericirea.

Şi te-aş fi iubit...

Mi-e frig... Şi te-aş fi iubit... Numai că prea multe am uitat de când nu am mai văzut în ochii tăi doar ochii mei. Numai că prea mult timp a trecut de când am strâns in palme mâna ta.
Te-aş fi iertat. Numai că nimic nu se pierde mai uşor decât încrederea, si nimic nu vine mai uşor ca nepăsarea.
Mă uit la tine si nu eşti tu. Te-ai pierdut de mine si de noi de prea multa vreme. Mă uit la tine si tot ce vad sunt doua mâini, doi ochi negri, si buzele tale, străine, reci si fara sens. Iţi vad lacrimile si singurul lucru care mă doare e ca nu sunt pentru mine. Nu, nu sunt; acum văd.
Dar poate ca e mai bine sa fie ale tale. Te-ai stins încet la pieptul meu. Te-am tinut in braţe pana când ai vrut sa pleci. Si te-am lăsat. Te-ai dus si nu ai mai ştiut sa te întorci, deşi o vreme am tinut mâinile întinse. Nu vreau să cred, dar poate că nu ai vrut.
Ţin minte cum mă uitam in ochii tai, cate îmi promiteai si cum stiam ca nu ai cum sa ştii ce spui, ca eşti doar un copil care nu ştie sa promită ci doar să ceara. Dar m-ai uitat.
Si acum ce mai poţi sa spui? Ca nu ştiai ce faci, că nu ştiai ce spui. Credeai ca totul e un joc, şi că n-o să creştem mari niciodată.
Si te-as fi iubit...
Nu, nu spune ca tu chiar m-ai iubit. Nu ştii ce e aia, ştii doar ce înseamnă sa vrei sa iubeşti. E vina mea. Te-am tinut langa mine când ştiam că vrei sa pleci, când stiam ca nu eşti tu cel care are să-mi schimbe universul.
Îmi amintesc de prima zi când pe buzele tale râdea altcineva. Îmi rânjea zâmbetul ei, si parca in fiecare cuta ii vedea cum se înfig colţii ei. Nu ştiai nici măcar cat de uşor ochii tai pot sa privească dincolo de mine, cum îndoiala isi făcea loc in ei.
Stiu ca plângi. Stiu ca acum crezi cu adevărat ca mă iubeşti. Ştiu că ţi-e dor de mine. Ştiu că mă vezi în fiecare răsărit de soare, în fiecare rânjet de stea. Ţi-ai fi dorit să schimbi lumea, să schimbi cursul vieţii. Dar nu azi. Ţi-ai fi dorit să nu fi plecat niciodată. Ţi-a plăcut să mă ştii mereu acolo, mereu a ta. Doar pentru tine. Şi ştii că aşa am fost. Nu aveam nevoie de cuvinte, nu aveam nevoie de priviri, nu aveam nevoie de şoapte, nu aveam nevoie de jurăminte... nu aveam nevoie de nimic; ci doar de tine. Şi de timp. Şi-atât de mult te-am aşteptat...
Am avut atât de multe vise... Am zburat de-atâtea ori până la tine... Ţi-am dat de atâtea ori mâna mea să mă poţi prinde şi să zburăm împreună. „Unde?” Aveai nevoie de certitudini... Ţi-a fost greu să te dezlipeşti de lumea asta plină de praf... Acum visează tu.
As vrea sa pot pleca de langa tine fara sa îmi las aici in fata ta jumătate din cea care sunt. Ştii: rămâne al tău. Mereu a fost, doar ca nu ai ştiut ce ţii in palme. Şi cat de mirat te uitai in ochii mei!? Şi cât de repede ai prins visul meu în privirea ta. Nu, nu iţi cere iertare. Nu am ce sa iert, nu e nimic meschin in vina ta. Însă acum, acum e mult prea târziu. Suntem doi, doi străini care îşi despart drumul. Aş fi putut să te iubesc. Şi mi-e atat de greu sa nu te strivesc la pieptul meu. Să simt durerea strânsa în braţe. Plouă iar. E ca atunci. Numai că acum plouă pentru tine.
Degeaba îmi cauţi ochii cu disperare. La tine mă uit şi nici măcar nu îi mai vezi. Ai ştiut de la început ca doar pentru tine străluceau şi tu singur le-ai stins lumina. Iar pe buzele mele nu mai simţi decât nisipul. Marea de mult s-a stins. Te-aş fi putut iubi.
Doar sa mă fi iubit şi tu.

Dorinte...

MI-E FRICA. Mi-e frica sa mai sper, sa mai cred ca pot sa zbor, ca intr-o zi voi zbura. Mi-e teama ca nu voi avea niciodată aripi, deşi stiu atat de bine cat de frumos as putea zbura. Mi-e teama ca nu merit ceea ce îmi doresc. Mi-e teama ca am avut totul, ca as fi putut avea orice si nu am văzut asta. Mi-e teama de o a doua şansa. Mi-e teama ca nu voi mai avea niciodată şansa. Mi-e frica pentru ca stiu ce vreau si nu voi găsi niciodată ce caut. Mi-e teama ca as putea atat de multe si voi găsi atat de puţine. Mi-e teama ca visez prea mult pentru un singur om, ca am in vise prea multe culori pentru o singura viata. Mi-e frica de singurătate. Mi-e frica de o veşnica întrebare. Mi-e frica sa aflu de ce nu mai vorbim. Mi-e teama ca ai văzut si te-ai speriat, ca ai văzut prea mult pentru o inima. Mi-e frica sa alunec in gol, sa nu rătăcesc tot ce am in atâtea zile. Mi-e teama ca am cerut deja prea mult si nu am ştiut ca trebuie sa dau înapoi de doua ori mai mult. Mi-e teama ca vor ramane in mine prea multe cuvinte nespuse. Mi-e frica sa mai spun vreodată te iubesc, de momentul in care îl voi simţi. Mi-e frica sa nu pierd totul pentru un ideal, pentru un vis.

AM OBOSIT. Am obosit sa caut si sa nu vad nimic in jur. Am obosit sa lupt pentru mai mult, pentru mai bine. Am obosit sa ţin cu dinţii de ce am. Am obosit sa cred. Am obosit sa mă uit in jur si sa vad atâtea chipuri goale, atâtea chipuri fericite, atâta superficialitate, mult prea multe lacrimi... Am obosit sa visez doar pentru unul. Am obosit sa îmi apari de atâtea ori in vise. Am obosit sa zâmbesc pentru alţi ochi. Am obosit sa caut in mine puterea. Am obosit sa alerg intr-o lume care nu-i a mea, saq ma impiedic si sa cad de atatea ori. Am obosit sa mă ascund. Am obosit sa joc un joc fara reguli si fara castigatori. Am obosit sa calc pe pamant moale. Am obosit sa renunţ la vise ca alţii sa si le poată trai. Am obosit sa ridic vise din noroi, sa scutur speranţe de praf.

AS VREA O SANSA. As vrea sa simt ce poţi cu adevărat. As vrea sa fiu sigura ca la un moment dat visele vor fi reale. As vrea sa stiu ca si tu te temi. As vrea sa stiu ca poţi sa vezi. As vrea sa stiu ca la un moment dat voi găsi o mana calda alături. As vrea sa stiu ca va fi bine. As vrea sa pot lua cu mine toate visele. As vrea sa pot dormi nopţile fara sa regret zilele. As vrea sa pot mai mult. As vrea sa te vad ca traiesti. As vrea sa trăiesc cu adevărat. As vrea sa simt ca sufletul mă doare... de prea multa fericire. As vrea sa pot sa las totul in urma pentru tine, fara nici un regret. As vrea sa mă uit in ochii tai si sa vad totul, sa vad siguranţa in ei. As vrea sa pot sa urc munţii in braţele tale. As vrea sa pot dansa fara sa ating pamantul. As vrea sa pot folosi cuvinte pentru tot ceea ce simt. As vrea sa mă înţelegi fara nici o vorba. As vrea sa pot sa îmi încred tristeţea in cineva. As vrea sa am aproape oameni care sa asculte. As vrea sa nu mai fie ploaie. As vrea sa fie căldura in jurul meu. As vrea sa miroasa meru a primavara si a ghiocei. As vrea sa merite totul. As vrea sa facă sa merite fiecare clipa. As vrea sa nu regret nimic, sa nu irosesc o viata.
As vrea sa nu mă tem, sa nu obosesc.
As vrea sa te iubesc… sa mă iubeşti.